Inițiativa PSD de eliminare a 102 taxe, inclusiv taxa auto de timbru de mediu, deși este votată de Parlament are încă șanse mici să devină realitate deoarece a fost atacată la Curtea Constituțională pe 15 Noiembrie 2016 de Preşedintele Klaus Iohannis.
Iohannis: „Dacă legea celor 102 taxe e retrimisă la mine, voi decide dacă o voi promulga sau nu”.
În sesizarea trimisă la CCR se invocă două modalităţi de încălcare a Constituţiei: pe formă şi pe fond. În ceea ce priveşte forma, Klaus Iohannis arată că Parlamentul a adoptat legea privind eliminarea a 102 taxe nefiscale fără a consulta Guvernul, ceea ce se traduce, conform şefului statului, prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. „În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificări bugetare, este necesar ca Parlamentul să solicite o informare din partea Guvernului”.
„Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate”, se arată în sesizarea trimisă de către preşedinte Curţii Constituţionale.
Alte argumente prin care preşedintele Klaus Iohannis încearcă să demonstreze neconstituţionalitatea legii privind eliminarea a 102 taxe, vizează aspecte de fond.
Conform şefului statului efecte nocive a căror rezolvare nu a fost prevăzută în legea de eliminare a taxelor ar mai putea avea eliminarea taxelor consulare precum şi a timbrului de mediu pentru autovehicule.
Așadar pentru a înmatricula un autovehicul în România este încă necesar să plătiți taxa auto de timbru de mediu căci o lege, deși este votată de Parlament ea trebuie să fie promulgată de Președinte și de abia după ce este publicată în Monitorul Oficial intră în efect. Puteți calcula taxa auto pentru a vedea dacă merită să mai așteptati cateva luni sau să o achitați acum, să completați actele de înmatriculare auto și să o recuperați mai târziu.